Mihaita Bratu
Posts by Mihaita Bratu:
Pe 11 septembrie 2022, avem bucuria de a săvârși Slujba Sfințirii Altarului Sălii Crucilor din cadrul Așezământului Bisericesc nou construit. Sala Crucilor este situată la subsolul bisericii; de anul trecut, de la praznicul Adormirii Maicii Domnului, acolo se desfășoară Sfintele Slujbe, situație care va mai dura până la tencuirea şi pictarea bisericii.
Evenimentul marchează un moment de împlinire şi de bucurie atât pentru comunitatea credincioşilor din München şi Bavaria, cât şi pentru cei din întreaga Germanie şi de pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei noastre. Tocmai din acest motiv, sunt invitaţi şi aşteptaţi cu prioritate să participe, pe lângă obştea credincioşilor din München, preoţi şi credincioşi din întreaga Arhiepiscopie.
Sâmbătă seara, pe 10 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc Vecernia cu Litie. Duminică, 11 septembrie, de la ora 09:00, va fi oficiată Slujba Sfinţirii Altarului de către Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Român Ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, şi cu Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, înconjuraţi de preoţi şi diaconi din parohiile Arhiepiscopiei, precum şi de invitaţi din Ţară. Între aceştia va fi prezent şi Părintele Arhimandrit Nectarie Clinci, stareţul mănăstirii Sihăstria Putnei, care va aduce spre închinare moaştele Sfinţilor Cuvioşi Putneni Sila, Paisie şi Natan, precum şi stareţul mănăstirii de la Şinca Nouă, judeţul Braşov, Protosincelul Matei Bilauca.
În continuarea sfinţirii altarului, de la ora 10:00, se va săvârşi Sf. Liturghie pe Altarul proaspăt sfinţit. Atât Slujba Sfinţirii Altarului, cât şi Sf. Liturghie vor fi transmise audio-video şi în biserica Aşezământului, astfel încât credincioşii care nu vor mai avea loc în Sala Crucilor să poată urmări slujba în biserică. Pe durata Sf. Liturghii, în biserică se vor afla spre închinare moaştele Sfinţilor Putneni. După finalul Sf. Liturghii, odată cu începerea închinării credincioşilor la Altarul proaspăt sfinţit, vor fi coborâte şi Sfintele Moaşte, spre închinare, în Sala Crucilor. Toţi credincioşii care vor veni spre închinare la Sf. Altar vor primi din partea Centrului Bisericesc un mic dar, cuprinzând secvenţe fotografice reprezentând Aşezământul. Pe tot parcursul slujbelor, precum şi duminică, până la ora 20:00, în porticele Aşezământului va fi amenajat şi un târg cu produse bisericeşti şi tradiţionale româneşti.
După Sf. Liturghie, de la ora 13:30, Ansamblul Ciuleandra din München va da tonul pentru o Horă a bucuriei şi comuniunii românilor, precum şi pentru câteva jocuri româneşti populare, în curtea Aşezământului, în faţa bisericii.
De la ora 14:00, pe un teren situat in imediata vecinătate a Aşezământului Bisericesc (Industriestr. 30, 81245 München), va avea loc o agapă cu mâncăruri tradiţionale româneşti (15€/porţia adult, 8€/porţie copil), organizată astfel încât toţi participanţii la eveniment să se poată bucura şi în acest cadru, iar cei care vin de departe să nu plece nemângâiaţi.
Ca să ne putem organiza cât mai bine, vă rugăm să vă anunţaţi participarea, înscriindu-vă folosind fie codul QR de pe afiş, fie acest link. Locuri sunt suficiente, deci nu vom trimite confirmare de înregistrare. Copiii vor fi anunţaţi ca participanţi individuali începând cu vârsta de 10 ani.
Adresa Aşezământului Bisericesc este Kastelburgstr. 84, 81245 München. Locuri de parcare se găsesc de-a lungul străzii Kastelburg. Oamenii de ordine vor oferi îndrumare oaspeţilor de-a lungul întregii zile, începând cu ora 08:30. Alte detalii se găsesc pe afişul alăturat.
Vă invităm cu drag şi ne bucurăm să fim împreună cât mai mulţi, atât pentru a mulţumi lui Dumnezeu, cât şi pentru a trăi bucuria comuniunii.
Comitetul de organizare al CBROM
Ca în fiecare an, în luna septembrie, are loc întâlnirea «Tinerilor Ortodocşi din Baden-Württemberg» (Orthodoxer Jugendbund Deutschland e.V. Regionalteam Baden-Württemberg). Şi, tot ca în fiecare an, conform «tradiției», această întâlnire va avea loc în biserica noastră. Sunt aşteptați tineri de diverse naționalități, cu vârste cuprinse între 17 si 30 de ani.
Sfânta Liturghie se va celebra în limba germană de către preoții comunităților ortodoxe participante. După aceasta, va fi susținută conferința «Wir haben das wahre Licht gesehen – Die Sendung der Kirche».
După amiază se vor ține ateliere cu discuții pe diverse teme iar seara va urma un program liber în grădina bisericii.
Programul întâlnirii din data de 24 septembrie îl puteți descărca aici.
Vă aşteptăm cu drag !