Mihaita Bratu
Posts by Mihaita Bratu:
Aprilie 2017
Sâmbătă, 1 aprilie
– Heilige Liturgie : 10.00-12.00 (Pflegeheim Bethanien)
Duminică, 2 aprilie
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
– Şcoala românească / Catehizare: 10.00-12.00
Sâmbătă, 8 aprilie (sâmbăta lui Lazăr)
– Sfânta Liturghie : 09.30-11.30
– Parastas : 11.30-12.30
Duminică, 9 aprilie (Floriile)
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
– Grădiniţa românească : 10.00-12.00
Miercuri, 12 aprilie
– Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite : 17.30-19.00
– Denie : 19.00-20.00
Joi, 13 aprilie
– Denia celor 12 Evanghelii : 19.00-21.30
Vineri, 14 aprilie
– Prohodul Domnului : 18.00-21.00
Sâmbăta, 15 aprilie
– Sfânta Liturghie : 10.00-12.00
– Slujba de Paşti / Sfânta Liturghie : 23.00-2.30
Duminică, 16 aprilie (Sfintele Paşti)
– Vecernia pascală : 13.00-14.00
Luni, 17 aprilie (Sfintele Paşti)
– Sfânta Liturghie baptismală : 09.30-12.00
Marţi, 18 aprilie (Sfintele Paşti)
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
Vineri, 21 aprilie (Izvorul Tămăduirii)
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
– Aghiasmă : 12.00-13.00
Duminică, 23 aprilie (Duminica Tomii ; Sf. Mc. Gheorghe)
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
– Pomenirea morţilor (Parastas general) : 12.00-13.00
– Grădiniţa românească : 10.00-12.00
Duminica, 30 aprilie
– Sfânta Liturghie : 09.30-12.00
Catehizare
Copiii botezați în rit ortodox primesc, în acelaşi timp, cele trei taine ale încorporării : Botezul, Mirungerea şi Sf. Împărtăşanie. În contextul german, în care locuiesc, aceştia nu beneficiază de o sărbătoare specială (ocazionată de Firmung, Erste Komunion sau Konfirmation) asemenea colegilor sau prietenilor lor, catolici sau evanghelici. De aceea, la nivel de Mitropolie, s-a propus programul numit Prima Spovedanie (Die Erste Beichte).
Acesta urmăreşte să ofere copiilor ortodocşi o sărbătoare prilejuită de prima lor spovedanie. În urma unei perioade de catehizare, copiii de peste şapte ani – vârsta de la care începe spovedania în Biserica Ortodoxă – se spovedesc pentru prima oară. Împărtăşirea acestora se face într-un cadru festiv, în timpul Sfintei Liturghii. Mica serbare de prezentare a fiecărui participant este urmată de o frumoasă agapă, în grădina bisericii, unde copiii au posibilitatea de a se juca şi mânca împreună din bucatele puse la dispoziție de către parohie.
Pe data de 12 iunie 2016 a avut loc «Prima Spovedanie» în parohia noastră. Acest frumos proiect a continuat aşa încât pe data de 2 iulie 2017 a fost organizată, pentru a doua oară, această manifestare.
Corul de copii
Corul de copii a luat ființă la inițiativa domnului profesor de muzică, Freddy Kafka. Acesta oferă copiilor de la Şcoala şi Grădinița românească duminicală posibilitatea de a interpreta diverse cântece cu ocazia evenimentelor din parohia noastră. Astfel, serbările dedicate Limbii române (2015), Zilei femeii (2016) ori Crăciunului (2015 şi 2016) au beneficiat de o ținută muzicală deosebită.
Repetițiile la cor sunt prestabilite şi au loc în zilele de duminică, atunci când se țin şi cursurile Şcolii româneşti (prima şi a treia din lună).
Școala și grădinița duminicală
De peste cincisprezece ani funcționează, pe lângă biserica noastră, o Şcoală şi o Grădiniță duminicală . Aceasta a fost posibilă datorită dragostei, răbdării şi perseverenței câtorva persoane care nu au abandonat – când au fost perioade mai dificile – ideea de a avea grupe de copii spre învățarea şi perfecționarea limbii române. Şcoala şi grădiniţa românească sunt coordonate de doamna Cristina Purcărea fiind, desigur, ajutată de câteva doamne cu suflet mare !
La şcoala românească, dna Cristina Purcărea şi dna Ancuţa Chirilă oferă copiilor cunoştințe diverse privind limba şi literatura română, istorie şi religie.
La grădiniţa românească, copiii – sub îndrumarea dnei educatoare Elena Radu şi a dnei Ioana Victoria Gherasie – sunt antrenați în diverse
activități educative care le stimulează creativitatea şi îi ajută la acumularea de cunoştințe de limba română. Se cuvin mulţumiri doamnei educatoare Mihaela Gaber pentru munca şi timpul dăruit copiilor în anii trecuţi.
Şcoala românească a fost coordonată, ani de zile, de doamna profesoară de limba română Ioana Schaas (decedată în octombrie 2018), iar grădiniţa românească de către doamna educatoare Annemarie Manuela Rujei (decedată în septembrie 2017). Atât copiii, mari şi mici, cât şi întreaga noastră comunitate au suferit o grea pierdere prin plecarea la Domnul a celor două extraordinare persoane, pline de devotament şi de iubire pentru cei mici şi… cei mari!
Cu aceşti minunați copii şi educatori au fost organizate frumoase şi reuşite serbări la diverse evenimente (Unirea Principatelor – 24 ianuarie, Ziua Femeii – 8 Martie, Nasterea Domnului).
Copiii, participanți la toate activitățile organizate de comunitate, sunt recompensați prin organizarea unei mini tabere, în grădina bisericii, la sfâşitul lunii august. Trei zile şi două nopți – cât durează tabăra – copiii se joacă, se roagă, mâncă, cântă, dorm împreună în corturi… O
experiență frumoasă şi interesantă ! Când nu au loc astfel de tabere, copiii participă la excursii organizate de către parohie – prin dragostea şi
răbdarea doamnei Cristina Purcărea ! Acestea, cu o durată între trei şi patru zile, oferă copiilor posibilitatea de a vedea lucruri noi şi interesante, de a participa la slujbe în alte comunităţi româneşti din Germania, de a fi împreună, departe de părinţi şi, mai ales, de telefoane !
Doamne Doamne să răsplătească, înmiit, dragostea, efortul, răbdarea şi timpul tuturor doamnelor implicate în aceste activităţi dedicate copiilor
noştri !
Pentru a deveni membru al Parohiei Ortodoxe Romane \“Nasterea Domnului\“ din Stuttgart, descarca urmatorul formular: Devino Membru!
